Criticii despre Caragiale

Criticul Mihai Ralea spunea despre lumea lui Caragiale că 'e minunată: e o lume absolut paradisiacă, fără griji şi fără, cum se spune azi, în limbaj mistic, fără cine ştie ce problematici interne. Oamenii râd, petrec şi se bucură. (...) Caragiale, cel mai naţional scriitor, cel care a înţeles mai bine firea noastră, ne-a lăsat şi acest aspect. Românul care nu-şi pierde cumpătul în faţa crizei. Literatura sa e tonică şi plină de consolaţie astăzi.' Scriitorul Alexandru Paleologu arăta că 'spiritul lui Caragiale a exercitat în societatea noastă o acţiune socratică şi în aceasta constă importanţa incomparabilă, fundamentală, a acestui aşa-zis negativist. Prin reducere la absurd; prin maieutică şi dialectică el tindea să aducă societatea la cunoaşterea de sine şi la o conştiinţă morală. Dialogurile lui din comedii şi din momente au ceva din arta dialogului socratic. Însăşi sociabilitatea acestui om, prezenţa sa ironică, interpelativă, în forul public, e de aceeaşi natură cu a lui Socrate. De asemenea şi solitudinea lui şi distanţarea lui scrutătoare. Ca Socrate, avea sentimentul că e inspirat şi cenzurat interior de un demon: ochiul eternităţii ce-i supraveghea din spate scrisul. Tot ca Socrate, a fost acuzat de contemporani că destituie zeii cetăţii şi perverteşte spiritele şi, de fapt, a trebuit să bea şi el destulă cucută.' Conform lui Florin Manolescu, 'Caragiale trebuie considerat nu numai un geniu clasic şi realist, care a creat în literatura noastră limbajul dramaturgic, aşa după cum Eminescu a creat primul nostru mare limbaj liric, dar şi un genial dialectician, capabil să exprime cu egală strălucire în toate momentele carierei sale, în teatru şi în proză, în schiţele telegrafice din varianta momentelor sau în povestirile de mai mari dimensiuni din Schiţe nouă, în fine, în publicistica de partid sau în literatura epistolară. În acelaşi timp, prin refuzul de a se inhiba în faţa tabuurilor estetice şi sociale din epoca în care a trăit, Caragiale s-a dovedit a fi scriitorul clasic care a avansat cel mai mult în direcţia înţelegerii mecanismelor de existenţă ale unui text literar, dar şi în direcţia descifrării resorturilor profunde ale specificului nostru naţional'. E.Lovinescu consemna 'Caragiale e omul care împinsese până la extrem arta de a concentra si de a mărgini în linii elementare si expresive (...) Bătrânul mester înpinsese dragostea verbală până la măsuri neobisnuite ; slefuind vorbele , le redusese la rolul lor necesar în economia frazei .' Ştefan Cazimir aprecia că: 'Întreaga operă comică a lui Caragiale argumentează, cu diferenţe neglijabile de la un compartiment la altul, concepţia sa fixistă asupra caracterelor. O definiţie mai atentă a acesteia va observa că evoluţia, admisibilă numai retrospectiv, ca un proces finit de cristalizare a caracterului, exclude în genere ipoteza unor mutaţii ulterioare. Raportând conformaţia morală a personajelor la graficul mişcării lor pe scara poziţiilor sociale, se constată că figurile reliefate cel mai puternic au fost surprinse în epoca unei concreţiuni definitive între situaţie şi caracter.' Şerban Cioculescu, în lucrarea sa 'Viaţa lui I.L. Caragiale' scria: 'Dator cu o privire sintetică, cercetătorul este îndemnat să aleagă din diversitatea trăsăturilor pe aceea fundamentală, generatoare a reacţiunilor morale. Unii contemporani au fost minunaţi de 'impresionabilitatea' neobişnuită a lui Caragiale, în care au văzut chezăşia temperamentului de artist şi cheia variabilităţii în atitudini, comportări şi îndeletniciri. Această impresionabilitate nu vibrează însă în atingere cu formele plastice, cu universul deschis simţurilor. Ea este de ordin pur intelectiv. Calitatea dominantă a lui Caragiale este inteligenţa. Cultivată, s-ar fi orientat către o disciplină intelectuală de specialitate. Alţi contemporani s-au lăsat impresionaţi de cultura vastă adunată de scriitorul autodidact. Prin puterea apreciabilă de asimilare şi prin specularea abilă a ideilor sau cunoştinţelor însuşite din ajun, actorul neîntrebuinţat şi-a putut juca rolul de om de cultură generală. Inteligenţa lui Caragiale se găsea însă pe tărâmul propriu, în intuirea oamenilor cu discrepanţe între aparenţă şi esenţă. Afilierea literară la Junimea şi desăvârşirea operei în spiritul junimist, chiar după emanciparea bruscă, se lămureşte psihologic prin afinitatea intelectivă cu principiile ei conducătoare. N-a fost o adeziune teoretică, ci orientarea firească a unei inteligenţe concrete. Materializându-şi viziunea în oameni caricaţi, a atacat prostia, noţiune vagă, cu sensul inadecvării între pretenţie şi realitate.' AGERPRES

1907 din primăvară până'n toamnă

La 21 februarie (8 februarie s.v.) 1907 în Flămânzi, Botoșani începe Răscoala țărănească din 1907. Principala cauză a fost nemulțumirea țăranilor legată de inechitatea deținerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari.O analiză interesantă şi un alt punct de vedereAICI

"I-or fi trebuind firește țării multe reforme economice; dar pe acestea nu oligarchia noastră, cum o cunoaștem, ar avea interesul, și mai puțin capacitatea și autoritatea, să le facă dintr'odată; numai țara însăși și le-ar putea face încet-încet potrivit trebuințelor și intereselor ei. Pentru aceasta ea are acuma nevoe de o singură reformă - și precum zice un înțelept istoric, "cînd a ajuns neapărată o reformă, și i-a sosit ceasul îndeplinirii, nimic n'o mai împiedică; ba, totul o ajută" - o singură reformă: Abolirea alcătuirii politicii de uzurpare, desființarea celei mai odioase sisteme boerești, fără boeri și boernași numărați, ci cu nenumărați ciocoi și cioclovine, - și intrarea întregii țări în stăpînirea dreptului ei întreg de a hotărî asupra avutului și onoarii ei, asupra soartei și destinelor ei, după voința lui Dumnezeu, numai prin voința ei."-Ion Luca Caragiale, 1907 din primăvară până'n toamnă

PS Represalii au avut loc în diferite orașe în care au pătruns țăranii răsculați. La Galați s-a remarcat sublocotenentul Ion Antonescu, vinovat de împușcarea a 12 țărani răsculați.

4 februarie

În 1909 are loc, pe scena Teatrului Național din București, premiera piesei "Apus de soare" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei.
„Un popor întreg admiră pe Caragiale. Admirațiunea trece peste Carpați. Bunul lui nume trece peste hotarele neamului românesc. Și pe acest om să-l acuzi, sprijinit pe falsuri, că operele sunt jafuri literare? Dar, asta înseamnă a izbi în credința, în admirațiunea și în fala românilor!“11 martie 1902-pledoarie împotriva publicistului Constantin Alexandru Ionescu (Caion), adversar al lui I.L. Caragiale, care-l acuzase pe acesta c-ar fi plagiat în Năpasta.

30 ianuarie

Ion Luca Caragiale se naşte la 30 ianuarie (1 februarie???) 1852, în satul Haimanale, care acum îi poartă numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei. Tatăl său, Luca (1812 - 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa.În privința datei nașterii au fost vehiculate versiuni ca „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau „în zorii zilei de 30 ianuarie” (Șerban Cioculescu), bazate pe amintirile lui Caragiale.

Act de botez

La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cincizeci şi doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soţ anume Dl Luca Caragiali ot mahalaua... orașul... fiu, şi astăzi la șapte ale lunii lui febr anul o mie opt sute cincizeci şi doi s-a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii răsăritului, de subt-iscălitul preot al Bisericii satului Haimanale dânduise numele Ioan de nașul său Maria sin Caragiali din mahalaua... orașul...
Maria Caragiali nașa
Preot Sterie Grecu

În conformitate cu singurul document oficial care menționează acest lucru, data de naștere a lui Ion Luca Caragiale ar fi 1 februarie 1852. Toată problema a fost dezbătută de Constantin Popescu-Cadem în revista Manuscriptum, anul VIII, nr. 2 (27)/1977, pag. 179-184.
Ion Luca Caragiale şi-a înregistrat adeseori elementul inițial de stare civilă prin expresia: „de naștere obscură”.
I. L. Caragiale a disprețuit profund orice asociere cu arborele genealogic al familiei: „Ce-are a face familia mea, care nu e nobiliară, cu operele mele” – îl întreba în 1906 pe Horia Petra-Petrescu-„d-ta despre aceste opere vrei să faci un studiu critic și nu despre umila mea familie vreunul heraldic...La noi însă? Vestigii feudale? aristocrație? tradiții bătrâne? Când? de unde? cum? Nu cumva arhondologia grecească ar fi tulpina unei aristocrații feudale romanești? Nu cumva avocații ieșiți de ieri de alaltăieri, copii de obscure familii din popor, chemate la viață publică dintr-o completă nulitate politică de drept, prin mișcarea de la 1848, au luat în serios că sunt nobili de viță pentru că, având noroc la daraveri, le-a dat mâna să-și vopsească frumos o trăsură și să-i lipească la spate un blazon de operetă”-I. L. Caragiale, Opere, VII, ediție Șerban Cioculescu, București, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, 1942, pag. 217.

Caragiale în caricaturi

O interesantă colecţie de caricaturi ale lui Nenea Iancu AICI în muzeul virtual înfiinţat de caricaturistul ploieştean Nicolae Ioniţă

Edgar Allan Poe şi... Caragiale

La 19 ianuarie 1809 se naşte Edgar Allan Poe (d. 7 octombrie 1849), scriitor american, poet, romancier, nuvelist şi critic literar, creator al genului de scurte povestiri şi precursor al literaturii moderne de ficţiune ştiinţifico-fantastică. A dus o viaţă de boem şi a sfârşit tragic în mizerie şi alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenţei sale s-au născut multe dintre creaţiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieţi halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică şi teorie literară, făcând dovada unei forţe de creaţie extraordinară.
Veţi întreba firesc unde-i legătura dintre cei doi. Ei bine I.L.Caragiale a tradus poezia Corbul.Această versiune apare şi în Viata româneasca – nr. 7, iulie 1937.

“Da , si astazi mai pot spune :
In Decembrie era anume
Si orice razlet taciune
Se inflacara-n stafie .
Doream ziua sa rasara ,
In zadar cerseam uitare ,
Din citanie , alinare,
Liniste catam sa-mi vie ,
Liniste pentru Lenore
Ce intre noi n-o sa mai vie ;
Mortii-s morti si nu invie .”

Fragment din poezia Corbul de Edgar Allan Poe , in traducerea lui Ion Luca Caragiale

PS Vă recomand cartea de mai jos(eu unul am citit-o cu mare plăcere).Mai multe AICI

Ce se exagerează, nene?

Ce se exagerează, nene? Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu știți, care, mă-nțelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văz ce se petrece, că nu sunt prost, înțeleg și eu atâta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, când te gândești, te-apucă groaza, monșer, groaza!...

Situațiunea-Ion Luca Caragiale
Ziarul "Universul", numărul 170 din 23 iunie 1900

În imagine este coperta primei cărți a lui Caragiale pe care am citit-o, în clasa a III-a. De atunci am devenit un "bătrân școlar"...

2012-Anul Caragiale

Parol monşer ! Mă scol în astă dimineață, și, știi obiceiul meu, pui mâna întâi și-ntâi pe internet, să văz cum mai merge țara. Deschiz... și ce citesc? Uite, țiu minte ca acuma: anul ăsta se face suta de când conu Iancu a plecat olecuţă (că vorba lui: celebru este unul care începe să trăiască după ce a murit.)
Care va să zică e anul lui, anul lui nenea Iancu Caragiale !Că sunt şi 160 de ani de când a venit, aşa, ca un moft.
Şi ca să nu clevetească onorabilii, ca să nu zică că n-am maneră, zic să dau şi eu la gazetă ceva mofturi în cinstea sa, că râde maalaua de mine şi, deh, ţin la onoarea mea de famelist, mă-nţelegi.
Şi o să încerc să fiu ca Mitică: patriot, imparţial, rrromân verde. Să ne aducem aminte ce a scris, ce a zis şi de cine a râs.Ce are să urmeze o să vedem. Dacă nu o să vă placă asta e; sunt un zevzec, un maţe-fripte, ce mai, am toate cusururile.
Şi ca să nu comit o infamie, mă sui şi... mână birjar!


PS Eşti tare, stimabile, la machiaverlâcuri...