Palatul de Justiţie din Bucureşti (III)

Evoluţia clădirii

 Între anii 1936 – 1940, când în București au fost întreprinse ample lucrări de modernizare, precum și amenajarea lacurilor de pe Colentina, s-a procedat și la acoperirea Dâmboviţei cu un planșeu de beton în zona Palatului de Justiție, de la Piața Senatului (în prezent Piața Națiunile Unite) până la Piața 8 Iunie (în prezent Unirii) inclusiv, Splaiul.

Acest planșeu (foto sus) a fost înlăturat cu ocazia lucrării de "Amenajarea Râului Dâmbovița în Municipiul București", aprobată prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 242 din 1987. În 1946 clădirea a suferit mai multe modificări interioare, în special compartimentări. Apoi, în perioada 1954-1956 au fost efectuate reparații capitale, deoarece exista intenția de a transforma clădirea într-un palat al culturii. Cutremurele, dar și terenul fragil pe care a fost construită clădirea, au necesitat încă de la început consolidări repetate. În perioada 1979 - 1981, au fost executate lucrări parțiale de consolidare, de slabă calitate, mai ales în „Sala pașilor pierduți". Cutremurul din 1986 a sporit degradarea clădirii, în special structura de rezistență, luându-se decizia interzicerii accesului publicului în „Sala pașilor pierduți".

La acea vreme, Ceauşescu a vrut un Palat al Justiției la Văcărești, scop în care a fost demolată mânăstirea (foto sus, pe vremea când era închisoare) în urma "indicațiilor" lui. În 1999 a fost luată decizia consolidării și restaurării palatului de pe chei, tribunalul vechi cum l-am cunoscut în facultate. Pentru a se strânge o parte din banii necesari lucrărilor, a fost constituit la Ministerul Justiției un fond, care se alimenta prin virarea unei cote de maximum 30% din veniturile realizate din taxele judiciare de timbru.
va urma

Palatul de Justiţie din Bucureşti (II)

Cu ocazia inaugurării, regele Carol I a subliniat semnificația specială pe care o avea înălțarea palatului. Majestatea Sa a spus:„Pus-am acum cinci ani, aproape de-odată, temelia a două însemnate lucrări; mai tot în același timp Ne-a fost dat să le punem piatra cea din urmă: una de un interes european, podul peste Dunăre, care a desvelit în ochii lumii marele nostru avânt economic; cea de a doua, acest frumos palat, dovadă a dorinței nostre de a da justiției un locaș demn de înaltă ei menire”. Arhitectură şi construcţie

 Exteriorul clădirii are influenţe urbane, iar corpul central este construit într-un stil al Renaşterii franceze. Costul total al realizării edificiului a ajuns la suma de 7.500.000 lei. Execuţia lucrărilor a fost asigurată de firma inginerului Nicolae Cuţarida. În interiorul palatului există o Sală a paşilor pierduţi, numită şi Sala orologiului, în acest spaţiu fiind montat un orologiu menit să măsoare „cursul proceselor”.
Deasupra intrării principale, sunt amplasate şase statui alegorice, care semnifică (de la stânga la dreapta): Atenţia, Vigoarea, Legea, Justiţia, Elocinţa şi Adevărul, sculptate de Carol Storck, Frederic Storck, Wladimir Hegel și George Vasilescu

Având în plan forma unui patrulater neregulat , Palatul de Justiţie are dimensiuni ce depăşesc 130 – 140 m în sens longitudinal şi 70 – 90 m în sens transversal .Datorită regimului de înălţime diferenţiat – în funcţie de numărul de niveluri şi de înălţimea acestora – ansamblul se împarte în 3 zone. Zona centrală cuprinde sala de aşteptare a justiţiabililor ( sau Sala Paşilor Pierduţi ) , are un parter foarte înalt de cca. 16.00 m cu o galerie de circulaţie perimetrală la nivelul etajului ( cota +8.00 )

În afara subsolului general funcţional , există şi un subsol tehnic parţial , cu o înălţime de 1.50 – 2.00 m.Structura este realizată din pereţi portanţi din zidărie de cărămidă cu planşee cu grinzi metalice sau din lemn , dar mai ales din beton armat. Acoperişul este realizat din şarpantă din lemn ecarisat cu învelitoare din tablă . La Sala Paşilor Pierduţi, structura este realizată din pereţi perimetrali din zidărie de cărămidă şi din pilaştri din acelaşi material , având acoperişul realizat din ferme metalice . Sistemul de fundare este unul neaşteptat pentru epoca în care s-a construit, fiind din beton simplu . Mulţi specialişti au estimat , pe baza similitudinii cu alte clădiri din aceeaşi zonă şi epocă , că sistemul de fundare ar fi de tip piloţi din lemn, ceea ce nu e adevărat . De altfel într-una din secţiunile elaborate în cadrul proiectului iniţial de arhitectul Ballu în anul 1885 sunt surprinse fundaţii masive din beton , duse până la adâncime de cca.5.00 m. Nivelul apei subterane este în prezent la cota – 4.10 m faţă de nivelul minim al terenului din curţile interioare, deci se constată că a crescut faţă de cel de la data execuţiei , astfel că în prezent fundaţiile existente sunt parţial în apă .
 Sursa : Consolidarea Palatului de Justiţie din Bucureşti –proiect întocmit de profesori din cadrul UTCB 

va urma

Palatul de Justiţie din Bucureşti (I)

Întemeierea
Palatul de Justiție a fost construit între anii 1890–1895 după planurile arhitecţilor Albert Ballu ( arhitect care a conceput Palatul de Justiţie din Charleroi, Belgia) și Ion Mincu, care a condus lucrările de construcţie şi a desenat și schiţele decoraţiunilor interioare. Piatra de temelie a clădirii a fost pusă, la 7 octombrie 1890, de regele Carol I al României (care purta un șorț alb cu ciucuri de aur) care a şi semnat actul întemeierii, l-a pecetluit cu pecetea regală şi l-a depus în fundaţie, zidind prima cărămidă.Palatul a fost ridicat pe locul unde, pe vremea Regulamentului Organic, funcționa Curtea judecătorească. În imagine, George Washington punând piatra de temelie a capitalei SUA.

 În lucrarea Bucureştii de  altădată(1871-1884),Constantin Bacalbaşa scrie "În fundul unei mari curţii se afla casa, dărâmată acum, care era pensionatul.. În dreapta, era pensionatul de fete Gachstater, fost Manallotti, în stânga, Curtea de Apel.. Toate acestea au dispărut pentru a face loc Palatului de Justiție şi stradei din dosul său...Inițial, Calea Rahovei se numea Podul Calicilor,cu trimitere către mahalaua Calicilor.Podul Calicilor este menționat încă din secolul XVII,, ca fiind unul din cele 5 drumuri pavate cu trunchiuri de stejar.. După Războiul de Independență, Podul Calicilor a fost redenumit Calea Rahovei ca și multe alte străzi din București.. Trecând prin stânga Palatului de Justiție, pășim pe o stradă plină de încărcătură istorică... Din păcate suferă,fiind vitregită de animația negustorească de la început de secol XX...Acum, tot ce se mai păstrează este Biserica Domnița Bălaşa”.

Curtea Judecatoreasca si Podul Calicilor (foto: L. Angerer, 1856)

Inaugurarea Palatului

A avut loc la 4/15 octombrie 1895, întocmindu-se un pergament, prin care Majestatea Sa lăsa palatul „corpurilor judecătorești din Capitală, ca să le fie lor adăpost întru îndeplinirea misiunii lor și urmașilor dovadă ce au păstrat acestei înalte instituțiuni a țării". Pergamentul a fost întocmit în 3 exemplare, unul zidit în Palat, cel de-al doilea  depus la arhive , iar cel de-al treilea este păstrat de Ministerul Justiției.Cu ocazia inaugurării palatului de Justiție a fost emisă Medalia inaugurării Palatului de Justiție din București, concepută de Louis Stelmans. Pentru amănunte click AICI

 Va urma

Facultatea de Drept

Palatul Facultătii de Drept “acest locaş închinat culturii juridice şi statornicirii spiritului de dreptate s-a clădit între anii 1934-1936 prin sârguinţa profesorilor şi prin contribuţia şi jertfele tineretului studios al Facultăţii de Drept”, după planurile arhitectului Petre Antonescu.

Beneficiind de suportul regelui Carol al II-lea, decanul Nicolae Basilescu a organizat o campanie de strangere de fonduri, iar constructia avea sa devina unul dintre cele mai reusite imobile art-deco din capitala. Pe fatada cladirii se pot vedea mai multe reliefuri realizate de sculptorul Mac Constantinescu, ale căror subiecte sunt: pe stânga „Eliberarea unui sclav în faţa magistraţilor din Forul roman”, pe dreapta „Justinian înconjurat de magistraţi”. Pe ce teren a fost construită clădirea ?

Proprietate a Băncii Comerciale Româno-Italiană, stadionul Romcomit a fost inaugurat în 1923, iar aici s-au jucat primele meciuri în nocturnă din România, la 13 și 14 septembrie 1933, echipa maghiară Ujpest Budapesta jucând cu Rapid și Venus. În cartea "Glasul roţilor de tren", Ioan Chirilă descria rudimentara instalaţie de nocturnă: "Un lucru aş vrea să nu uitaţi: pe Romcomit exista şi o instalaţie de nocturnă. Primitivă şi ea, nici vorbă, dar era. De-a curmezişul terenului erau întinse nouă sau zece fire de sârmă, cu câte 7-8 becuri fiecare, la vreo zece-doisprezece metri înălţime… Partea proastă era că în timpul jocului se mai spărgeau 3-4 becuri, mai ales la degajările portarilor, şi atunci, în pauză, se înălţa o scară de zugrav şi becurile ardeau din nou". Pe această arenă şi-a disputat meciurile echipa Juventus Bucureşti înfiinţată în 1924, în urma fuziunii dintre Romcomit şi Triumf, preşedinte şi fondator fiind italianul Etore Brunelli. În 1925, naționala României a susținut două meciuri pe acest teren1-2 cu Turcia și 6-1 cu Bulgaria.

În 1934 Regele Carol al II-lea decide să demoleze stadionul, pentru a face loc „Cetății Universitare”, iar clubul Juventus primeşte ordinul de evacuare până la data de 12 martie, chiar în anul când promovase în prima divizie. Mai multe AICI

Medicina dux, auxiliumque justitiae

Institutul de Medicină Legală „Dr. Mina Minovici“ este primul institut de medicină legală din Europa. Institutul a fost inaugurat la data de 20 decembrie 1892 de către medicul legist Mina Minovici, în prezența primarului Bucureștiului, Pache Protopopescu, și a ministrului justiției Alexandru Marghiloman. În holul principal, era pusă inscripția: „MEDICINA DUX AUXILIUMQUE JUSTITIAE“ Denumirea inițială, „Morga orașului”, a fost schimbată șase ani mai târziu (1898), clădirea devenind „Institutul medico-legal”. Schimbarea denumirii a fost hotărâtă de către medicul Minovici, în dorința de a iniția o rețea națională de institute specializate în sectorul medicinei legale. Se căuta izolarea serviciilor și a personalului legist de sistemul de sănătate publică și de cel psihiatric. Clădirea institutului a fost construită în anul 1892 şi demolată în septembrie 1985.(foto jos, vedere dinspre str. Negru Vodă) După cum se vede, institutul se afla la intersecţia străzii Căuzași cu Splaiul, pe locul în care se află azi noua clădire a Bibliotecii Naţionale.În depărtare se vede Biserica Dobroteasa. Cartierul Căuzași era locul în care se întîlneau cîteva străzi din vechiul București: strada Căuzași, strada Calea Văcărești, strada Bravilor și strada Labirint, strada Abraham Golfaden, strada Pitagora etc. Mai multe amănunte despre demolarea zonei AICI şi cum arată azi AICI Capela din incinta instituţiei fusese opera a arhitectului Paul Petricu, arhitectul Primăriei Capitalei. Mare parte din inventarul ei s-a pierdut în timpul demolarii: lambriurile si stranele din stejar sculptat, mozaicul de deasupra intrării, pictura din absida altarului şi vitraliile executate în Franţa la începutul secolului al XX-lea.(foto de aici) O întrebare rămâne: cine este arhitectul clădirii vechiului IML ?