luni, 23 februarie 2009

The Curious Case of a Slumdog Millionaire

Am o dilemă. Cum o fi mai bine ? Să începi să întinereşti sau să ai destinul câştigătorului peste noapte, lovit de noroc şi de dragoste ?

Nu se poate amândouă ?

luni, 16 februarie 2009

Un interviu al ministrului justiţiei

Câteva din declaraţiile ministrului justiţiei


Despre coduri

"Nu ştim exact de câţi magistraţi avem nevoie in următorii cinci ani. Nu pot sa determin aceasta cifra daca nu cunosc competenta instanţelor, ce urmează sa fie stabilita prin Coduri. Cel mai important si urgent obiectiv este sa convenim Codurile: cum vor arata, când vor intra in vigoare. Va fi cea mai mare schimbare legislativa de după 1990, cu acelaşi impact ca si schimbarea constituţionala din 1991. Înţeleg ca se inclina spre dezbatere parlamentara de urgenta in locul asumării răspunderii guvernamentale. Sunt sceptic ca astfel ne vom respecta termenele. Subliniez ca este esenţial si sa păstram coerenta textelor si caracterul lor reformator."

Despre buget şi salarii

"Pentru construirea, consolidarea si dotarea sediilor de instanţe si Parchete. Avem probleme elementare zilele acestea, lipsa fondurilor pentru hârtie, timbre, electricitate. Activitatea unor instanţe aproape ca s-a blocat in urma cu câteva săptămâni. Am cerut de la buget aproape un miliard de euro si am primit sub 500 de milioane. Am promisiuni din partea primului-ministru ca, pe măsura ce facem rectificări, vom mai primi bani. Aflu ca grefierii vor sa facă greva pentru neplata orelor restante, alţi magistraţi reclama faptul ca nu s-au plătit orele suplimentare din decembrie 2008, al 13-lea salariu. Nu sunt plătite orele suplimentare prestate de penitenciarişti, onorariile pentru asistenta avocaţilor din oficiu. Aceste lucruri îmi sunt cunoscute, le cunoaşte si ministrul finanţelor. Imediat ce vor exista fondurile disponibile, vor fi dirijate către restantele din sistem. Imediat ce va fi adoptata Legea de aprobare a bugetului pe 2009, voi emite un ordin pentru eliminarea diferenţelor de salarizare dintre CSM si ICCJ, pe de o parte, si restul sistemului pe de alta parte."

"Salariile nu sunt mari in raport de complexitatea muncii si de ceea ce se plăteşte in Europa in aceeaşi profesie. Important este daca dam prioritate acestui sector sau nu. Pe de alta parte, se reclama, pe buna dreptate, ca actul de justiţie nu este rapid, transparent, ca exista jurisprudenţa neunitara, ca nu exista sancţiuni severe in cazurile de corupţie, ca hotărârile nu sunt întotdeauna drepte. Magistraţii au si ei o serie de contraargumente întemeiate. Legislaţia este necorelata. Este greu sa judeci in ziua de astăzi. Condiţiile de lucru lasă de dorit, numărul de dosare e mare, e greu sa ai un birou civilizat. insa trebuie sa facem un efort suplimentar pana când lucrurile vor intra in normalitate. Nu pot accepta teza potrivit căreia erorile judiciare se justifica pentru ca nu sunt condiţii de lucru adecvate. În toate sectoarele e greu. În avocatura se lucrează 12-14 ore pe zi pentru un venit echivalent cu salariul unui judecător de tribunal. Unii magistraţi sunt supraîncărcaţi cu dosare, iar alţii îşi încheie glorios programul la ora 14.00. Problema salariilor magistraţilor trebuie analizata cu onestitate, atât de către stat, cat si de către magistrat."

luni, 2 februarie 2009

Proiect de buget pentru justitie in anul 2009

MJLC a propus MFP un buget de 2.693.220 mii lei, reprezentand 0,47% din PIB.
Bugetele MJLC, MP, CSM, ICCJ propuse MFP insumeaza 3.461.033, reprezentand 0,60% din PIB. Se are in vedere un PIB prognozat de 579.021.000 mii lei, cu o crestere economica de 2,5%.
Aceste bugete sunt inca in discutie. Este nerealist insa sa obtinem bugetele asa cum le-am propus, avand in vedere constrangerile bugetare solicitate de premier catre toate ministerele.
Pe de alta parte, tinand cont de particularitatile situatiei in Justitie, respectiv, subfinantarea cronica din ultimii 15 ani, cred ca sumele acordate trebuie sa fie cat mai aproape de cele solicitate.
Bugetul acordat Justitiei reprezinta o investitie in viitorul acesteia, nu o recompensa pentru performantele prezente.
Bugetul acordat Justitiei trebuie sa permita implementarea reformelor si indeplinirea conditionalitatilor din mecanismul de cooperare si verificare. De exemplu, nu putem pregati instantele pentru aplicarea noilor coduri, daca bugetul nu permite acest lucru.Subliniez ca ratiunea prezentei mele in fruntea ministerului este legata strict de indeplinirea acestor obiective, iar obiectivele nu se pot realiza in lipsa unui buget corespunzator.
Sunt preocupat in cel mai inalt grad de investitiile si dotarile logistice ale sediilor instantelor si parchetelor. Bugetul nu se reduce la salarii si prime.
Referitor la hotararile judecatoresti care constata drepturi salariale, nu trebuie uitat ca acestea reprezinta drepturi aferente anilor anteriori si neonorate de stat.
Din pacate, slaba performanta a Justitiei si credibilitatea scazuta a acesteia nu are cum sa nu afecteze felul in care cererile bugetare sunt analizate. De aceea, este momentul ca si sistemul insusi, reprezentat prin C.S.M., sa dea dovada de intelepciune, flexibilitate, responsabilitate si solidaritate sociala. Sper ca mesajele transmise de C.S.M. in teritoriu sunt in acord cu spiritul celor discutate la intalnirea cu primul ministru.
Asigur pe toti cei care lucreaza in Justitie ca sunt constient de problemele reale de logistica si infrastructura, si ca voi avea in vedere in discutiile care urmeaza aceasta stare de lucruri. In acelasi timp, cer tuturor profesionistilor din
Justitie, in primul rand celor tineri, cei care vor duce greul reformelor, sa inteleaga ca suntem cu totii intr-un moment dificil si ca incercam sa gasim o solutie echitabila.
Voi veni in fata dumneavoastra cu cifrele finale, atunci cand discutiile pe buget vor fi finalizate.

Catalin Predoiu, vineri, 30 ianuarie