miercuri, 8 aprilie 2009

Din nou salarizarea in sistemul justitiei

Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a luat act de faptul că o parte din personalul auxiliar din instanţele aflate pe raza Curţii de Apel Bucureşti a încetat astăzi activitatea şi a pichetat sediul Curţii de Apel Bucureşti.


În ultima lună, conducerea MJLC a avut trei întâlniri cu reprezentanţii personalului auxiliar din justiţie, iar săptămâna următoare este programată o nouă discuţie.

În şedinţa de Guvern de astăzi, 8 aprilie, reprezentanţii MJLC vor face o nouă informare cu privire la problemele stringente ale sistemului judiciar şi a soluţiilor de rezolvare a acestora. “În aceste condiţii, astfel de presiuni sunt nejustificate şi nu servesc la rezolvarea problemelor structurale din sistem”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care solicită încetarea imediată a protestelor şi reluarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

În acelaşi timp, conducerea MJLC solicită preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti să-şi îndeplinească atribuţiile şi obligaţiile şi să ia toate măsurile pentru desfăşurarea în bune condiţii actului de justiţie.

În ceea ce priveşte afirmaţiile federaţiei Projust că ministerul ar fi elaborat un proiect de ordonanţă privind salarizarea personalului din justiţie fără consultarea personalului auxiliar, ministerul precizează că în momentul în care un astfel de proiect va fi finalizat, îl va publica pe site şi va declanşa procedurile de consultare potrivit legii.

Conducerea MJLC va continua să dialogheze strict în cadrul legal şi instituţional, cu toate categoriile profesionale din sistemul judiciar.

Nota: Azi au circulat foarte multe zvonuri si chiar a aparut pe mail-uri un proiect de lege in domeniu. Interesant...nu ?

marți, 7 aprilie 2009

Fără comentarii

Presiunile asupra judecătorilor, care instrumentează dosare precum cel al omului de afaceri Gigi Becali, sunt uriaşe. Judecătorii decid sub ameninţare şi de aceea hotărârile lor sunt atât de criticate. Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, Mona Pivniceru, spune că ceea ce se întâmplă este un lucru fără precedent şi că justiţia este aproape de haos.
Presiunile au început să apară chiar în noaptea în care s-a judecat cererea de arest preventiv. Iniţial au fost sute de oameni care au cerut eliberarea lui Gigi Becali. Decizia instanţei a agravat, însă, lucrurile.
Judecatoarea care a decis arestarea latifundiarului din Pipera a primit ameninţări, atât telefonic cât şi pe adresa de e-mail a instanţei: "Îţi iau gâtul, nenorocito! O să te găsesc şi o să regreţi toată viaţa hotarârea pe care ai luat-o. Şi tu, şi copiii tăi, trebuie să aveţi grijă! Să va uitaţi întotdeauna în urma voastră!".
Judecătoarea, mamă a doi copii, a cerut protecţie şi se gândeşte chiar să renunţe la magistratură, de teama unei răzbunări.
Nici procurorul Maximilian Bălăşescu nu a scăpat de presiuni. Într-o emisiune televizată acesta a fost ameninţat pentru că ar fi făcut o înţelegere cu Sandu Geamănu împotriva lui Gigi Becali şi a oamenilor săi.
"Nu m-am ocupat de dosarul lui Gigi Becali şi nici de dosarul lui Sandu Geamănu la care făcea referire domnul Becali (n.r. Giovanni Becali) că eu m-aş fi înţeles cu el", a precizat ulterior Maximilian Bălăşescu.
Procurorul a depus o plângere penală împotriva lui Giovanni Becali.
Reprezentanţii magistraţilor au făcut un apel la echilibru şi spun că nu se poate ca măsurile judecătorilor să fie discutate şi comentate de toată lumea.
Şi în alte dosare asemănătoare cu cel al lui Gigi Becali magistraţii, procurorii sau judecătorii au fost ameninţaţi.
Procurorul Marian Sântion, de exemplu, cel care a instrumentat dosarele clanului Cămătaru, a fost ameninţat cu moartea.
Judecătorul Petre Roşu şi-a făcut duşmani în momentul în care a decis arestarea clanului Roşca, a omului de afaceri Ovidiu Tender şi a patronului de la Poli Timişoara, Marian Iancu.
Magistraţii primesc protecţie doar la cerere. 24 de ore din 24 sunt supravegheaţi şi trebuie să se conformeze unor reguli stricte impuse de gărzile de corp.
Mesaje de solidaritate, trimise de magistraţi
Magistraţi din toată ţara s-au declarat solidari cu cei care au luat până acum măsuri în cazul Becali. Aşa rezultă din mesajele postate pe un forum al judecătorilor. Semnatarii mai atrag atenţia asupra faptului că deciziile magistraţilor nu trebuie comentate.
Aceştia s-au declarat indignaţi de comentariile unor jurnalişti, care au criticat deciziile luate de instanţe în cazul Becali. Pe unul din forumurile judecătorilor au apărut mai multe comentarii, preluate de Mediafax, în care magistraţii se solidarizau cu judecătorii care au luat decizia arestării preventive a omului de afaceri Gigi Becali.
"Este absolut incredibilă ţara în care trăim! Întreaga mass-media este indignată de faptul că un judecător a îndrăznit să motiveze o hotărâre judecătoreasca amplu şi să transmită un mesaj moralizator, spunând că şi-a depăşit atribuţiile, deşi unul din scopurile procesului penal este acela de a asigura prevenţia generală", susţine un magistrat de la Judecătoria Sector 3.
Alţi magistraţi au precizat, pe forumul lor, că prezumţia de nevinovăţie nu poate fi încălcată, iar arestările trebuie făcute pe baza unor probe concrete.
"Chiar dacă, în opinia unuia sau altuia, unii sunt consideraţi infractori, suntem obligaţi să nu dăm uitării prezumţia de nevinovăţie, să nu credem în procese paralele, spectaculos televizate, iar în lipsa probelor şi a aplicării stricte a legii, să lăsăm în libertate persoana întrucât acesta este preţul pe care societatea îl plăteşte (din păcate) pentru a fi respectate drepturile omului", scrie pe forum un alt judecător.
Decizia judecătoarei Nicoleta Cristuş, cea care a aprobat cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Gigi Becali, a provocat reacţii virulente din partea mass-media, dar şi a opiniei publice.

Sursa Antena 3