Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a luat act de faptul că o parte din personalul auxiliar din instanţele aflate pe raza Curţii de Apel Bucureşti a încetat astăzi activitatea şi a pichetat sediul Curţii de Apel Bucureşti.
În ultima lună, conducerea MJLC a avut trei întâlniri cu reprezentanţii personalului auxiliar din justiţie, iar săptămâna următoare este programată o nouă discuţie.
În şedinţa de Guvern de astăzi, 8 aprilie, reprezentanţii MJLC vor face o nouă informare cu privire la problemele stringente ale sistemului judiciar şi a soluţiilor de rezolvare a acestora. “În aceste condiţii, astfel de presiuni sunt nejustificate şi nu servesc la rezolvarea problemelor structurale din sistem”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care solicită încetarea imediată a protestelor şi reluarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
În acelaşi timp, conducerea MJLC solicită preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti să-şi îndeplinească atribuţiile şi obligaţiile şi să ia toate măsurile pentru desfăşurarea în bune condiţii actului de justiţie.
În ceea ce priveşte afirmaţiile federaţiei Projust că ministerul ar fi elaborat un proiect de ordonanţă privind salarizarea personalului din justiţie fără consultarea personalului auxiliar, ministerul precizează că în momentul în care un astfel de proiect va fi finalizat, îl va publica pe site şi va declanşa procedurile de consultare potrivit legii.
Conducerea MJLC va continua să dialogheze strict în cadrul legal şi instituţional, cu toate categoriile profesionale din sistemul judiciar.
Nota: Azi au circulat foarte multe zvonuri si chiar a aparut pe mail-uri un proiect de lege in domeniu. Interesant...nu ?
Tur in zona Berthelot – 11 august
Acum 4 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu