DECRET nr.83 din 2 martie 1949 pentru completarea unor dispoziţiuni din legea nr.187 din 1945
Art. 1. - Pentru a împiedica acţiunea de sabotare a planului de însămânţări şi a producţiei agricole; Pentru a asigura dezvoltarea agriculturii în Republica Populară Română, Se completează legea Nr. 187 din 1945*) cu următoarele dispoziţiuni:
*) L. Nr. 187 din 1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, a fost interpretată prin Legea 177 din 7 Iunie 1947, în sensul că lucrările pentru înfăptuirea reformei agrare sunt considerate acte de guvernământ. Prin Legea 939 din 23 Noiembrie 1946, inventarul viu trecut în patrimoniul Statului prin efectul reformei agrare, a trecut în patrimoniul R.E.A.Z.I.M.-ului. Circulaţia şi regimul juridic al imobilelor agricole expropriate este reglementată de Legea 203 din 23 Iunie 1947.
Art. 2. - Trec în proprietatea Statului, ca bunuri ale întregului popor:
a) Exploatările agricole moşiereşti care au făcut obiectul exproprierii, potrivit legii 187 din 1945 şi fermele model, constituite prin efectul aceleiaşi legi, cu întreg inventarul viu, mort şi clădiri, aparţinând sau afectate acestor exploatări, indiferent de locul unde se află;
b) Instalaţiile agricole şi semi-industriale, bunurile şi materialele destinate exploatării agricole, produsele agricole destinate valorificării, oriunde s-ar găsi depozitate, aparţinând exploatării moşiereşti expropriate;
c) Toate creanţele, titlurile, precum şi participările şi drepturile cuvenite decurgând din activitatea exploatărilor moşiereşti expropriate.
Art. 3. - Nu intră în prevederile decretului de faţă obiectele de uz personal şi casnic, aparţinând proprietarilor exploatării expropriate conform art. 1, prepuşilor acestora, precum şi familiilor lor, alimentele din depozitele acestor exploatări, necesare consumului propriu, stabilite prin instrucţiunile Ministerului Agriculturii.
Art. 4. - Se pedepsesc cu 5-15 ani muncă silnică şi cu confiscarea averii, acei care, prin orice mijloace, vor împiedica sau vor încerca să zădărnicească exproprierea prevăzută de prezentul decret, acei care vor tăinui bunurile supuse exproprierii sau vor vătăma, distruge, înstrăina, muta sau micşora, prin orice mijloace, bunurile sau instalaţiile supuse acestei exproprieri. Cu aceeaşi pedeapsă se vor sancţiona şi acei care intenţionat vor prezenta organelor Statului date inexacte sau incomplete asupra acestor bunuri.
Art. 5. - Se pedepsesc cu închisoare corecţională de la 3-12 ani şi cu amendă de la 25.000 până la 200.000 lei, funcţionarii publici sau persoanele împuternicite în temeiul prezentului decret, care nu vor executa sau vor împiedica executarea însărcinărilor ce le revin, potrivit prevederilor acestui decret.
Art. 6. - Infracţiunile la prevederile prezentului decret se constată, se urmăresc şi se judecă potrivit legii Nr. 351 din 3 Mai 1945, pentru reprimarea speculei ilicite şi a sabotajului economic cu modificările ulterioare.
Art. 7. - Orice dispoziţiuni contrarii prezentului decret din Legea 187 din 1945, precum şi din alte legi, se abrogă.
Art. 8. - Decretul de faţă intră în vigoare pe data publicării sale.
Art. 9. - Cu executarea prezentului decret se însărcinează Ministerul Agriculturii
Textul actului publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949
Proprietarii au fost luați noaptea din casele lor și li s-a fixat, ilegal, domiciliu forțat în diverse localități. Proprietățile au fost confiscate în întregime, cu tot cu animale, mașini agricole și clădiri. Multe dintre cele câteva mii de foste locuințe ale proprietarilor au fost transformate în sedii de IAS-uri, GAC-uri, posturi de poliție.Propaganda vremii a prezentat pe cei expropriați ca fiind „moșieri”, dar în realitate în multe cazuri era vorba de ferme mecanizate și modernizate.
Plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 a hotărât „transformarea socialistă a agriculturii”. Agricultorii a fost împărțiți în cinci categorii: țăranii fără pământ, țăranii săraci, țăranii mijlocași, țăranii înstăriți (etichetați drept chiaburi) și moșieri.
Tur in zona Berthelot – 11 august
Acum 4 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu