Deci lucrurile nu stau foarte rau

La Tribunalul Cluj, minutele nu se mai scot integral la imprimantă. Grefierii au la dispoziţie un formular pe care, în funcţie de dosar, îl completează cu pixul. Formularul este apoi ştampilat şi devine document oficial. În timp ce avocaţii spun că este pentru prima dată când primesc astfel de documente scrise de mână, magistraţii atrag atenţia că în toamnă, după vacanţa judecătorească, situaţia financiară a instanţelor va deveni şi mai gravă.

www.realitatea.net

PS Intr-adevar e mereu loc de mai rau. Vezi mai jos...

Un triunghi eşuat

Jumătate din aceia care au de a face cu justiţia sunt nemulţumiţi de ea. Sunt cei care pierd procesele. Din rest mulţi sunt tot nemulţumiţi, întrucât procesul a durat prea mult sau cheltuielile au fost prea mari sau hotărârea obţinută nu este exact în termenii doriţi. Cei care sunt satisfăcuţi nu sunt recunoscători justiţiei întrucât au primit doar ceea ce li se cuvenea.

Judecătorii mai sunt antipatici, pentru că au salarii relativ mari. Churchill se mândrea cu faptul că în Anglia salariile judecătorilor nu sunt obiect de controversă politică. În asta vedea garanţia sănătăţii actului de justiţie. În România se doreşte ca judecătorii să fie săraci şi cinstiţi. Românii nu pot înţelege - iar politicienii se bucură să manipuleze această incapacitate - că mita îi costă mai scump decât salariile "anticorupţie".

Pe acest fundal, orice critică adusă de UE justiţei româneşti este primită cu simpatie. Corelativ, orice critică adusă criticii europene nu aduce voturi. Iată principalul motiv pentru care mulţi politicieni români sunt dispuşi să accepte concluziile inepte ale Raportului CE privind starea justiţiei în România, chiar dacă astfel colaborează atât la zădărnicirea progresului justiţiei româneşti, cât şi la margina­lizarea României în Europa. În subsidiar, Raportul poate fi folosit şi în lupta politică internă, în care intenţionat sau nu CE a intrat imprudent şi nelegitim. Justiţia este unul din bolnavii statului român. Două conflicte majore o caracterizează: cea dintre magistraţii "închinaţi" puterii politice (în special procurorii, lăudaţi de CE) şi magistraţii victimă a presiunilor politice (în special judecătorii, criticaţi de CE); cea dintre magistraţii competenţi (tot mai puţini) şi magistraţii incompetenţi (tot mai mulţi). Lipsa conştiinţei profesionale lasă fără limite vidul conştiinţei morale. În plus, precaritatea resurselor financiare face ca numărul dosarelor simultan instrumentate de un ma­gistrat să crească halucinant, simultan cu înrăutăţirea condiţiilor de muncă. Astfel durata de soluţionare a cauzelor creşte, iar calitatea soluţionării scade. Sunt probleme structurale ignorate de Raportul CE. Europa vrea să acce­lereze procesul judiciar prin reducerea dreptului la apărare - de care acuzaţii ar abuza (sic!) - sau prin reducerea controlului constituţionalităţii legilor la un exerciţiu platonic. Evident că apărându-se, inclusiv prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, împricinaţii consumă timp. Dacă nu ar putea-o face procedura ar fi expeditivă. Problema este că dreptul la apărare stă la baza ordinii publice a statului de drept, dând expresie principiului potrivit căruia este preferabilă achitarea unui vinovat decât condamnarea unui nevinovat. Pseudosoluţia CE aparţine dictaturilor. Asu­pra ei se insistă în legătură cu combaterea co­rupţiei la nivel înalt; atunci când în discuţie este lichidarea liderilor politici români impor­tan­ţi. Poate că lipsirea României de elita ei politică cea mai abilă este pe placul Europei. Este ea şi în interesul românilor? Democraţia în­seamnă condu­cerea de către oameni, iar nu de către îngeri. Desigur, oamenilor trebuie să li se indice standarde, iar instituţiile trebuie să prevină sau să limiteze violarea acestora. La li­mită, însă, între un conducător competent şi unul cinstit parcă tot cel dintâi este preferabil. Cu con­ducători proşti şi cinstiţi se ajunge în faliment. Europa cere României o justiţie eficientă şi măsuri în acest sens. Ea critică, de asemenea, politizarea procesului de adoptare a legilor de către Parlament (sic!). Care sunt însă criteriile eficienţei şi mai ales, cine le stabileşte şi cine poate interveni pentru garantarea lor? Este telejustiţia sau "justiţia populară" o asemenea măsură? Sau controlul procurorilor de către Guvern? De ce ar fi justiţia în Franţa mai eficientă decât în România? Este ea mai depolitizată şi onestă în Italia? Sunt procesele mai scurte în Marea Britanie? Din două una: fie mecanismul de control al UE nu a adus progrese în justiţia românească şi deci nu este bun; fie justiţia românească a progresat, dar mecanismul UE nu a înregistrat progresul şi deci nu este bun. În ambele ipoteze mecanismul trebuie schimbat. Când pacientul nu răspunde la tratament schimbi tratamentul, nu pacientul.

Adrian Severin

Cui îi e frica de Eugen Ionescu ?

Nicoleta Cristus: Judecatorilor nu le e frica de nimic

Nicoleta Cristus, presedintele Judecatoriei sectorului 1, joi, 23 iulie 2009, la TVR1: "Eu pot sa spun care este situatia la nivelul instantelor din Bucuresti, este situatia pe care eu o cunosc cel mai bine, situatia nu este catastrofala, deci chiar daca au existat perioade de timp in care, poate, banii nu au ajuns, nu am primit astazi hartie, sau maine, dupa trei, patru zile, saptamana viitoare a venit aceasta hartie, instanta nu a fost paralizata, sau instantele, din cauza acestor lipsuri materiale, deci lucrurile nu stau foarte rau. Nu stiu ce se va intampla in viitor, care sunt fondurile aflate la dispozitia instantelor.

Magistratii sunt nemultumiti- eu vorbesc din perspectiva judecatorilor - si au ales aceasta forma de protest, unii dintre ei, sa isi exprime aceasta nemultumire, dar, in fond, nemultumirile sunt mai profunde, si ceea ce poate nu se cunoaste sau nu este cunoscut publicului larg este ca instantele mari, in special instantele din orasele resedinta de judet- si ma refer aici la cele din Bucuresti - in primele sase luni ale anului, au avut cresteri de volum de activitate care au mers si pana la 100%. Deci, se munceste de doua ori mai mult ca anul trecut, cu aceeasi schema de personal, se munceste de dimineata pana seara, si, dupa sase luni de munca in aceste conditii, cand a venit si aceasta chestiune a suspendarii platii acestui spor, asa au ales unii dintre colegii mei sa-si exprime nemultumirea.

Deci, eu nu am nevoie de incuviintarea domnului ministru sa vorbesc si daca s-a facut un progres in justitia din Romania in ultimii ani, eu vi-l afirm si va spun cu toata responsabilitatea: suntem independenti, si nu ne este frica de nimic. Sa stiti ca judecatorilor nu le e frica nici de ministru, nici de procurorul general, nici de sefi, cum era odata, pe timpuri. Deci, noi ne spunem raspicat ceea ce avem sa ne spunem. Am avut discutii cu domnul ministru, unele furtunoase, ce-i drept.

Eu nu stiu ce trebuie facut si nu este rolul nostru sa facem ceva. Eu pot sa va spun cum se comporta judecatorii acum. Judecatorii muncesc, isi vad de treaba. Important este, cum a zis si doamna procuror general, sunt absolut de acord cu dumneaei, sa pronuntam hotarari de calitate si intr-un termen cat mai scurt. Avem nevoie nu doar de finantare si de proceduri clare, de texte de lege care sa nu mai nasca astfel de situatii. Sunt nenumarate si eu le cunosc si, uneori, toate criticile aduse sistemului la intarzierea solutionarii dosarelor sunt justificate. Noi muncim, incercam sa privim cu optimism, si lucrurile s-au schimbat. Insa eu nu sunt de acord cu cei care spun ca justitia este in aceeasi situatie ca acum zece ani sau..."

Nu stiu exact ce se intampla la instante, dar stiu ce se intampla la parchete; ma rog la unele din ele...


De foarte multe ori nu exista nici hartie si nici alte "consumabile". Solutiile nu se comunica la timp, pentru ca nu exista "bani pentru posta". Justitiabilii devin nervosi (oare fara motiv ?)si totul devine un calvar...pentru toata lumea.Mai mult decat atat, solutiile nu se comunica prin recomandata, astfel incat se ajunge la situatia, kafkiana zic eu, ca aceeasi solutie sa fie expediata de nenumarate ori, dupa ce in prealabil "petentul" a formulat vreo 4-5 cereri. Sa te fereasca necuratul sa ai nevoie de o dovada "de prelungire" (cunoscatorii stiu despre ce e vorba).Deci lucrurile nu stau foarte rau (vorba doamnei judecator), ci de-a dreptul absurd.Eugen Ionescu ar fi de-a dreptul invidios.
Cat despre birouri ce sa mai vorbim. Cate 4-5 procurori si un grefier, se lafaie ca niste adevarati bugetari de lux in nici 30 de metri patrati.
Sa facem o fotocopie. Un xerox pe romaneste.Nu va grabiti! Nu exista hartie, toner, etc. Fax ? Nu functioneaza de cateva saptamani. Motivul ? Nu e hartie...dupa care se termina tonerul.Auzi !? Du-te si tu la "capitala" si roaga-le pe fetele alea...
Zice colega judecator ca dupa cateva zile, o saptamana, vine hartia. Pai si pana atunci ? Va spun eu. Pui mana si dai 10 lei si iti cumperi un top. Ca un magistrat de top ce esti. Sa ma ierte doamna judecator, dar eu nu consider normal ca lucruri esentiale ca banala hartie sa "apara" dupa cateva zile, pe principiul mai bine mai tarziu decat niciodata.
Eu am prins ceva din "timpurile" alea. Adica anii 1991-1998. Credeti ca ne era frica de procurorul general ? Sau de ministru ? Nu ne era...Poate inainte de 89. Sa zica altii, ca eu nu stiu.
De procurorul general le-a fost frica celor care suportau caile extraordinare de atac in dosarele privind proprietatea. Din cauza carora si eu si doamna judecator (ca orice contribuabili respectabili)scoatem bani din buzunar, si acum dupa mai mult de 10 ani, ca sa platim despagubirile acordate prin hotarari CEDO. Pe 22 aprilie s-a publicat un raport al Consiliului Europei, care spune ca Romania are de platit 12, 2 milioane de euro, fiind totodata si rau-platnica (a achitat doar 5% la suta din total). Si asta in conditiile in care tara are mai multi pensionari decat salariati. In ritmul asta nu o sa mai am nici cei 10 lei de "top".
Da, avem nevoie nu numai de finantare ci si de o legislatie coerenta. Doar atat? Iata ce spune CEDO la data de 27 ianuarie 2009 in cauza Stefan si Stef impotriva Romaniei: "În speţă, Curtea observă că, într-o serie de hotărâri, Curtea Supremă de Justiţie a interpretat dispoziţiile Legii nr. 51/1995 ca acordând consilierilor juridici cu o vechime mai mare de zece ani dreptul de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. Cu toate acestea, Curtea observă că, în mod contrar jurisprudenţei sale constante care confirmă acest drept, Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o soluţie diametral opusă în cauzele reclamanţilor. Trebuie să se constate că cele două hotărâri din 30 ianuarie 2003 nu pot fi calificate drept un reviriment al jurisprudenţei datorat unei noi interpretări a legii. Curtea Supremă de Justiţie nu a explicat în nici un fel motivele schimbării poziţiei sale şi a revenit ulterior la jurisprudenţa sa constantă. În acest context, cele două hotărâri care le refuză reclamanţilor dreptul de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 51/1995 apar singulare şi arbitrare.Reiese că incertitudinea jurisprudenţială care a determinat respingerea acţiunilor reclamanţilor, la care se adaugă absenţa unui mecanism capabil să asigure coerenţa de practică chiar în cadrul celei mai înalte instanţe naţionale, a avut ca efect privarea reclamanţilor de dreptul la primirea în profesie cu scutire de examen, în timp ce altor persoane care se află într-o situaţie similară li s-a recunoscut acest drept [a se vedea, mutatis mutandis, Beian (nr. 1), citată anterior, § 40]." Si nu mai putin se arata:" Cu toate acestea, Curtea subliniază că rolul unei instanţe supreme este tocmai să soluţioneze aceste contradicţii [Zielinski şi Pradal şi Gonzalez şi alţii împotriva Franţei (GC), nr. 24846/94 şi 34165/96 - 34173/96, § 59, CEDO 1999-VII]. În consecinţă, în cazul apariţiei unei practici divergente în cadrul celei mai înalte autorităţi judecătoreşti din ţară, aceasta din urmă devine ea însăşi sursă de insecuritate juridică, aducând astfel atingere principiului securităţii juridice şi reducând încrederea publicului în sistemul judiciar [Beian împotriva României (nr. 1), nr. 30658/05, § 39, CEDO 2007... "
Chiar nu ne e frica de nimic ? Nici macar de Dumnezeu ? Intelegeti acum de ce Eugen Ionescu este parintele teatrului absurd ?

Spre luare aminte

"Inamovibilitatea se pare ca ar fi unica garanţie a libertăţii unui magistrat. Dar trebuie sa ne înţelegem de la început, aceasta libertate nu e acordata magistratului pentru a trai o viata individuala independenta in corpul social, ci aceasta libertate, cu garanţia inamovibilităţii, având o misiune de înalta nobleţe umana, trebuie sa asigure, la rândul ei, libertatea altora.

Puterea de care dispune un magistrat e atât de mare incit daca i se asigura prin inamovibilitate si libertatea de conştiinţă si de judecata, fără garanţiile unei temeinice pregătiri juridice si fără aceasta servitute in interesul colectivităţii umane, ar ajunge sa creeze din magistrat un mic, dar periculos dictator.

Libertatea nu încape in orice suflet. Sunt suflete servile din naştere, care nu ştiu sa preţuiască libertatea, unicul sens al existentei umane.
Cine are suflet servil, nu are ce caută in magistratura. A fi magistrat nu înseamnă a fi funcţionar si, mai ales, funcţionar obedient si complice al executivului arbitrar si fără control.

Spuneam cândva - si rog pe cititor sa înlocuiască noţiunea de jurist cu cea de magistrat, in ce voi cita acum:
A fi jurist, înseamnă a fi uman. Eu nu am cunoscut pana acum un jurist mizantrop, după cum nu pot înţelege nici pe magistratul care are voluptatea sadica de a condamna cu orice preţ.
Dreptul de a judeca - atribut divin - nu s-a conferit oamenilor decât in măsura in care au dovedit ca au o înţelegere indulgenta a greşelilor omeneşti si ca îndeplinesc aceasta misiune cu acel infinit regret al marilor pedagogi, care sunt siliţi sa pedepsească pe cei mai buni elevi, din grija si nevoia de a-i îndrepta.
Sub regimurile dictatoriale, adică regimurile bunului plac, s-au verificat adevăraţii magistraţi, născuţi a fi magistraţi.
Unii dintre ei s-au ridicat cu prilejul interpretării si aplicării unor legi absurde si aspre, as putea sa le numesc, cu prilejul unor legi criminale, de ura si de prigoana împotriva oamenilor, la nivelul marilor judecători ai trecutului."

Hurmuz Aznavorian - „Excelenţa legii”