joi, 10 noiembrie 2011

10 noiembrie

În această zi, dar în 2007, a avut loc incidentul cunoscut sub numele de ¿Por qué no te callas?. La întâlnirea ibero-americană de la Santiago de Chile, discursul primului-ministru spaniol José Luis Rodríguez Zapatero, a fost întrerupt de președintele Venezuelei, Hugo Chavez. La întâlnire a participat şi Regele Juan Carlos al Spaniei. Vădit iritat de comportamentul președintelui sus-amintit, Regele l-a apostrofat: "De ce nu taci din gură ?" Fraza a devenit celebră.

Un comentariu:

Rke spunea...

Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi decise la un moment dat să se odihnească un pic.
Se aşeză pe o bancă unde se afla un om mai în vârstă şi începu să-i vorbească acestuia despre ţară, guvern şi, în cele din urmă, despre legiuitori şi cei asemenea lor.
Bătrânul îi răspunse tânărului:
- Eu cred că parlamentarii şi alţii asemenea lor sunt ca o broască ţestoasă pe un stâlp.
- Eu nu înţeleg această analogie … Ce înseamnă asta, domnule?
Bătrânul explică:
- Dacă vezi o broască ţestoasă stând în echilibru pe un stâlp de gard, la ce concluzii ai putea să ajungi?
Văzând mirarea tânărului, bătrânul continuă:
- În primul rând, nu înţelegi cum a ajuns acolo.
- În al doilea rând, nu poţi să crezi că stă acolo.
- În al treilea rând, ştii sigur că nu ar fi putut să ajungă acolo singurică.
- În al patrulea rând, ar trebui să faci ceva să nu mai fie acolo.
- În al cincilea rând, este evident faptul că aceasta nu va face nimic folositor cât timp stă acolo.
Deci, singurul lucru raţional ar fi s-o ajuţi să coboare...