Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, astăzi, că unele din noile prevederi privind reţinerea datelor telefonice încurcă activitatea procurorilor şi că va propune Ministerului Justiţiei modificarea acestora.
"Având în vedere că această lege intră în vigoare, am cerut un punct de vedere de la mai mulţi colegi procurori şi am constatat că sunt o serie de prevederi care ne vor încurca activitatea. Am centralizat punctele de vedere venite de la mai mulţi colegi din teritoriu şi în cursul zilei de mâine (n.r. miercuri) vom formula o propunere către MJ, iar în măsura in care se vor considera fundamenentate, noi sperăm să se modifice aceste dispoziţii", a declarat Kovesi.
Datele privind convorbirile telefonice şi SMS-urile vor fi înregistrate de operatorii de telefonie fixă şi mobilă şi vor fi stocate timp de 6 luni, începând de astăzi, potrivit Legii 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, intrată în vigoare.
Astfel, toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă, precum Romtelecom, RDS&RCS, UPC, Orange, Vodafone, Cosmote şi Zapp, sunt obligaţi să stocheze timp de 6 luni numărul de telefon al apelantului şi al celui care a fost apelat, adresa abonatului, locaţia celui care este apelat, când a fost făcut apelul şi cât durează convorbirea telefonică.
Tot din 20 ianuarie, toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă sunt obligaţi să stocheze timp de 6 luni de SMS-urile pe care le trimitem, cui şi când le trimitem.
Legea dispune ca toate informaţiile înregistrate în această perioadă să fie puse la dispoziţia procurorilor, în urma unei cereri aprobate de preşedintele instanţei de judecată căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în prima instanţă, dacă informaţiile indică pregătirea unei infracţiuni grave, potrivit articolului 15 din actul normativ.
Conţinutul convorbirilor telefonice ar putea fi preluate direct de către procurori în caz de urgenţă, "când întârzierea obţinerii autorizării din partea judecătorilor ar aduce grave prejudicii urmăriri penale ori îndeplinirii obligaţiilor pe care şi le-a asumat România ca stat membru al Uniunii Europene".
Sursa: News In
NOTA BENE
Art. 16 alin. 1
Solicitarea transmiterii de date reţinute potrivit prezentei legi se realizează numai după ce a fost începută urmărirea penală, cu autorizarea motivată a preşedintelui instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori a judecătorului desemnat de acesta, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, potrivit legii, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni grave.
Art. 2 alin. 1 lit. f
Infracţiune gravă este infracţiunea care face parte dintre infracţiunile enumerate la art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate săvârşite sau nu de un grup infracţional organizat, dintre cele prevăzute în cap. IV din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, precum şi dintre infracţiunile contra siguranţei statului prevăzute în titlul I din partea specială a Legii nr. 15/1968 - Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Această lege intră în vigoare mâine, 22 ianuarie 2009.
Tur in zona Berthelot – 11 august
Acum 4 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu