Act de botez
La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cincizeci şi doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soţ anume Dl Luca Caragiali ot mahalaua... orașul... fiu, şi astăzi la șapte ale lunii lui febr anul o mie opt sute cincizeci şi doi s-a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii răsăritului, de subt-iscălitul preot al Bisericii satului Haimanale dânduise numele Ioan de nașul său Maria sin Caragiali din mahalaua... orașul...În conformitate cu singurul document oficial care menționează acest lucru, data de naștere a lui Ion Luca Caragiale ar fi 1 februarie 1852. Toată problema a fost dezbătută de Constantin Popescu-Cadem în revista Manuscriptum, anul VIII, nr. 2 (27)/1977, pag. 179-184.
Maria Caragiali nașa
Preot Sterie Grecu
Ion Luca Caragiale şi-a înregistrat adeseori elementul inițial de stare civilă prin expresia: „de naștere obscură”.
I. L. Caragiale a disprețuit profund orice asociere cu arborele genealogic al familiei: „Ce-are a face familia mea, care nu e nobiliară, cu operele mele” – îl întreba în 1906 pe Horia Petra-Petrescu-„d-ta despre aceste opere vrei să faci un studiu critic și nu despre umila mea familie vreunul heraldic...La noi însă? Vestigii feudale? aristocrație? tradiții bătrâne? Când? de unde? cum? Nu cumva arhondologia grecească ar fi tulpina unei aristocrații feudale romanești? Nu cumva avocații ieșiți de ieri de alaltăieri, copii de obscure familii din popor, chemate la viață publică dintr-o completă nulitate politică de drept, prin mișcarea de la 1848, au luat în serios că sunt nobili de viță pentru că, având noroc la daraveri, le-a dat mâna să-și vopsească frumos o trăsură și să-i lipească la spate un blazon de operetă”-I. L. Caragiale, Opere, VII, ediție Șerban Cioculescu, București, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, 1942, pag. 217.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu