Palatul de Justiţie din Bucureşti (III)

Evoluţia clădirii

 Între anii 1936 – 1940, când în București au fost întreprinse ample lucrări de modernizare, precum și amenajarea lacurilor de pe Colentina, s-a procedat și la acoperirea Dâmboviţei cu un planșeu de beton în zona Palatului de Justiție, de la Piața Senatului (în prezent Piața Națiunile Unite) până la Piața 8 Iunie (în prezent Unirii) inclusiv, Splaiul.

Acest planșeu (foto sus) a fost înlăturat cu ocazia lucrării de "Amenajarea Râului Dâmbovița în Municipiul București", aprobată prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 242 din 1987. În 1946 clădirea a suferit mai multe modificări interioare, în special compartimentări. Apoi, în perioada 1954-1956 au fost efectuate reparații capitale, deoarece exista intenția de a transforma clădirea într-un palat al culturii. Cutremurele, dar și terenul fragil pe care a fost construită clădirea, au necesitat încă de la început consolidări repetate. În perioada 1979 - 1981, au fost executate lucrări parțiale de consolidare, de slabă calitate, mai ales în „Sala pașilor pierduți". Cutremurul din 1986 a sporit degradarea clădirii, în special structura de rezistență, luându-se decizia interzicerii accesului publicului în „Sala pașilor pierduți".

La acea vreme, Ceauşescu a vrut un Palat al Justiției la Văcărești, scop în care a fost demolată mânăstirea (foto sus, pe vremea când era închisoare) în urma "indicațiilor" lui. În 1999 a fost luată decizia consolidării și restaurării palatului de pe chei, tribunalul vechi cum l-am cunoscut în facultate. Pentru a se strânge o parte din banii necesari lucrărilor, a fost constituit la Ministerul Justiției un fond, care se alimenta prin virarea unei cote de maximum 30% din veniturile realizate din taxele judiciare de timbru.
va urma

Ce e lovitura de stat şi ce vrea ea

În cartea sa Coup d'État: A Practical Handbook (Lovitura de stat: un manual practic), Edward Luttwak spune: O lovitură de stat se realizează prin infiltrarea unui segment mic, dar de importanță extremă, a aparatului de stat, care apoi este folosit pentru a prelua controlul de la guvern și a-l îndepărta de la putere. Prin urmare, folosirea puterii militare reprezintă un element definitoriu al loviturii de stat.
Dacă este vorba de încercarea unui grup politic militar de a răsturna prin violență un regim politic sau o ordine statală, se folosește preponderent termenul de puci. Şi dacă tot nu vă lămuriţi, citiţi şi Tehnica loviturii de stat de Curzio Malaparte

Astfel, îi rog pe cei care bat câmpii pe tema asta să bată mai bine covoare pentru a se defrusta

Palatul de Justiţie din Bucureşti (II)

Cu ocazia inaugurării, regele Carol I a subliniat semnificația specială pe care o avea înălțarea palatului. Majestatea Sa a spus:„Pus-am acum cinci ani, aproape de-odată, temelia a două însemnate lucrări; mai tot în același timp Ne-a fost dat să le punem piatra cea din urmă: una de un interes european, podul peste Dunăre, care a desvelit în ochii lumii marele nostru avânt economic; cea de a doua, acest frumos palat, dovadă a dorinței nostre de a da justiției un locaș demn de înaltă ei menire”. Arhitectură şi construcţie

 Exteriorul clădirii are influenţe urbane, iar corpul central este construit într-un stil al Renaşterii franceze. Costul total al realizării edificiului a ajuns la suma de 7.500.000 lei. Execuţia lucrărilor a fost asigurată de firma inginerului Nicolae Cuţarida. În interiorul palatului există o Sală a paşilor pierduţi, numită şi Sala orologiului, în acest spaţiu fiind montat un orologiu menit să măsoare „cursul proceselor”.
Deasupra intrării principale, sunt amplasate şase statui alegorice, care semnifică (de la stânga la dreapta): Atenţia, Vigoarea, Legea, Justiţia, Elocinţa şi Adevărul, sculptate de Carol Storck, Frederic Storck, Wladimir Hegel și George Vasilescu

Având în plan forma unui patrulater neregulat , Palatul de Justiţie are dimensiuni ce depăşesc 130 – 140 m în sens longitudinal şi 70 – 90 m în sens transversal .Datorită regimului de înălţime diferenţiat – în funcţie de numărul de niveluri şi de înălţimea acestora – ansamblul se împarte în 3 zone. Zona centrală cuprinde sala de aşteptare a justiţiabililor ( sau Sala Paşilor Pierduţi ) , are un parter foarte înalt de cca. 16.00 m cu o galerie de circulaţie perimetrală la nivelul etajului ( cota +8.00 )

În afara subsolului general funcţional , există şi un subsol tehnic parţial , cu o înălţime de 1.50 – 2.00 m.Structura este realizată din pereţi portanţi din zidărie de cărămidă cu planşee cu grinzi metalice sau din lemn , dar mai ales din beton armat. Acoperişul este realizat din şarpantă din lemn ecarisat cu învelitoare din tablă . La Sala Paşilor Pierduţi, structura este realizată din pereţi perimetrali din zidărie de cărămidă şi din pilaştri din acelaşi material , având acoperişul realizat din ferme metalice . Sistemul de fundare este unul neaşteptat pentru epoca în care s-a construit, fiind din beton simplu . Mulţi specialişti au estimat , pe baza similitudinii cu alte clădiri din aceeaşi zonă şi epocă , că sistemul de fundare ar fi de tip piloţi din lemn, ceea ce nu e adevărat . De altfel într-una din secţiunile elaborate în cadrul proiectului iniţial de arhitectul Ballu în anul 1885 sunt surprinse fundaţii masive din beton , duse până la adâncime de cca.5.00 m. Nivelul apei subterane este în prezent la cota – 4.10 m faţă de nivelul minim al terenului din curţile interioare, deci se constată că a crescut faţă de cel de la data execuţiei , astfel că în prezent fundaţiile existente sunt parţial în apă .
 Sursa : Consolidarea Palatului de Justiţie din Bucureşti –proiect întocmit de profesori din cadrul UTCB 

va urma

85 de ani de la moartea Regelui Ferdinand

Majestatea Sa Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, s-a născut la 24 august 1865 la Sigmaringen, fiind al doilea fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern, fratele mai mare al Regelui Carol, si al Principesei Antoaneta, infanta Portugaliei.şi a trecut la cele veşnice acum 85 de ani, la 20 iulie 1927. La moartea Regelui Carol I, tronul a fost mostenit de catre Ferdinand, care "era pentru cei mai multi un necunoscut si un netinut in seama, pentru cativa o taina, aproape pentru nimeni o certitudine". - Nicolae Iorga in "Istoria Romanilor".
Timiditatea sa innascuta nu lasa sa se intrevada prea usor faptul ca era un om de o vasta cultura, pasionat botanist si vorbitor curent de mai multe limbi straine, intre care greaca veche si ebraica. Insa in numai 13 ani de domnie, dintr-un "necunoscut", Ferdinand avea sa devina un mare Rege, supranumit fie "Intregitorul", fie "Lealul" pentru felul in care si-a dedicat viata tarii sale.

Ferdinand  a venit pentru prima oara in Romania la numai 19 ani, in 1884, dupa care s-a reintors in Germania pentru a-si continua studiile liceale si universitare. In 1889, dupa terminarea Universitatii din Leipzig si a Scolii Superioare de Stiinte Politice si Economice din Tubingen, Principele s-a stabilit la Bucuresti pentru a-si putea indeplini atributiile de mostenitor al tronului Romaniei.

Dupa o idila cu poeta Elena Vacarescu, domnisoara de onoare a Reginei Elisabeta, relatie intrerupta prin interventia Consiliului de Ministrii, care a reamintit Principelui ca nici un membru al Familiei Regale nu se poate casatori decat cu Pricncipese de origine straina, Ferdinand s-a insurat, pe data de 10 ianuarie 1893, cu Maria de Edinborough, din Familia Regala a Angliei. Impreuna au avut 6 copii, cel mai mare, botezat Carol, urmand sa devina rege.

Frumusetea fizica cu care Ferdinand fusese din plin inzestrat, avea sa fie de foarte scurta durata. In 1897, Principele s-a imbolnavit de febra tifoida, scapand cu viata ca printr-o minune. "Din ruina fizica a lui Ferdinand, nu supravietui decat doar neasemuita frumusete a mainilor sale" scrie Sterie Diamandi in cartea sa "Galeria oamenilor politici".

In 1914, Ferdinand a devenit Rege al Romaniei, la 49 de ani, depunand juramantul solemn si promitand ca va fi "un bun roman".

In timpul razboilului mondial Regele Ferdinand s-a alaturat curentului favorabil Antantei, si, in 1916, pe 14 august, a prezidat Consiliul de Coroana in cadrul caruia a luat o hotarare dramatica: intrarea Romaniei in razboi impotriva tarii sale natale, Germania. Cu tot entuziasmul romanilor, situatia de pe campul de lupta nu a fost favorabila, o buna parte din teritoriul Romaniei fiind ocupat de catre trupele Puterilor Centrale. Ferdinand si intregul guvern roman s-au refugiat, in noiembrie 1916, la Iasi. Pentru Rege si Familia sa a fost o perioada extrem de grea, perioada in care toate planurile pareau sa se naruie. In plus, in 1917, murea de febra tifoida, la numai 4 ani, Principele Mircea, cel de-al saselea copil al cuplului regal. Desi familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborandu-se steagul de doliu, Ferdinand nu si-a pierdut sperantele. Astfel, el a refuzat sa ratifice pacea separata intre Puterile Centrale si Romania. In cele din urma, situatia avea sa se schimbe in cursul anului 1918, anul de nastere al Romaniei Mari. Ferdinand s-a intors triumfal la Bucuresti, in fruntea armatei sale eroice, trecand pe sub arcul de triumf, intampiant fiind de populatia entuziasta. (foto aici)

Regele Ferdinand nu a fost insa scutit necazuri. Fiul sau cel mai mare, mostenitorul tronului, traia o viata scandaloasa si, incalcand ordinea monarhica, s-a casatorit clandestin la Odessa, cu Ioana Lambrino. Tribunalul Ilfov a anulat insa casatoria, iar Ioana Lambrino a fost exilata impreuna cu fiul nelegitim al lui Carol. Principele a fost trimis intr-o lunga calatorie in jurul lumii, pentru "a o uita" pe Ioana Lambrino. Pe 10 mai 1921, Carol s-a casatorit la Atena cu Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei.

In 1921, Ferdinand va avea bucuria sa traiasca nasterea nepotului sau, Mihai, fiul lui Carol si al Elenei.(foto mai jos)

Cu toate acestea, mariajul dintre Carol si Elena nu avea sa reuseasca, mostenitorul tronului parasindu-si sotia si fiul, fugind la Paris impreuna cu amanta sa, Elena Lupescu. In cele din urma, cu inima tulburata, Regele il desemneaza ca urmas la tron pe nepotul sau, Mihai, dezmostenindu-l, in acelasi timp, pe fiul sau Carol.

Dupa o domnie ilustra de 13 ani, Ferdinand s-a stins la Sinaia, la numai 62 de ani, in umra unei lungi suferinte, pricinuite de un cancer de colon. In timpul vietii sale, Regele a vazut faurindu-se Romania Mare, a infaptuit reforma agrara, impartind pamant taranilor, capatand pentru aceasta si numele de "Rege al Taranilor", a promulgat Constitutia din 1923, lege fundamentala liberala si democratica. A fost inmormantat la Curtea de Arges, alaturi de unchiul sau, Regele Carol I, si Regina Elisabeta, pe lespedea sa de mormant stand scris:

"Aici odihneste robul lui Dumnezeu Ferdinand I, Rege al Romaniei, nascut la 24 august 1865, rapostat la 20 iulie 1927 la castelul Pelisor. Luand carma tarii la 11 octombrie 1914, a tras sabia la 15 august 1916 pentru dezrobirea romanilor de peste vechile hotare, infaptuind intregirea neamului si incoronandu-se la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia ca primul Rege al tuturor romanilor"

Recomand cartea de mai jos

 

Palatul de Justiţie din Bucureşti (I)

Întemeierea
Palatul de Justiție a fost construit între anii 1890–1895 după planurile arhitecţilor Albert Ballu ( arhitect care a conceput Palatul de Justiţie din Charleroi, Belgia) și Ion Mincu, care a condus lucrările de construcţie şi a desenat și schiţele decoraţiunilor interioare. Piatra de temelie a clădirii a fost pusă, la 7 octombrie 1890, de regele Carol I al României (care purta un șorț alb cu ciucuri de aur) care a şi semnat actul întemeierii, l-a pecetluit cu pecetea regală şi l-a depus în fundaţie, zidind prima cărămidă.Palatul a fost ridicat pe locul unde, pe vremea Regulamentului Organic, funcționa Curtea judecătorească. În imagine, George Washington punând piatra de temelie a capitalei SUA.

 În lucrarea Bucureştii de  altădată(1871-1884),Constantin Bacalbaşa scrie "În fundul unei mari curţii se afla casa, dărâmată acum, care era pensionatul.. În dreapta, era pensionatul de fete Gachstater, fost Manallotti, în stânga, Curtea de Apel.. Toate acestea au dispărut pentru a face loc Palatului de Justiție şi stradei din dosul său...Inițial, Calea Rahovei se numea Podul Calicilor,cu trimitere către mahalaua Calicilor.Podul Calicilor este menționat încă din secolul XVII,, ca fiind unul din cele 5 drumuri pavate cu trunchiuri de stejar.. După Războiul de Independență, Podul Calicilor a fost redenumit Calea Rahovei ca și multe alte străzi din București.. Trecând prin stânga Palatului de Justiție, pășim pe o stradă plină de încărcătură istorică... Din păcate suferă,fiind vitregită de animația negustorească de la început de secol XX...Acum, tot ce se mai păstrează este Biserica Domnița Bălaşa”.

Curtea Judecatoreasca si Podul Calicilor (foto: L. Angerer, 1856)

Inaugurarea Palatului

A avut loc la 4/15 octombrie 1895, întocmindu-se un pergament, prin care Majestatea Sa lăsa palatul „corpurilor judecătorești din Capitală, ca să le fie lor adăpost întru îndeplinirea misiunii lor și urmașilor dovadă ce au păstrat acestei înalte instituțiuni a țării". Pergamentul a fost întocmit în 3 exemplare, unul zidit în Palat, cel de-al doilea  depus la arhive , iar cel de-al treilea este păstrat de Ministerul Justiției.Cu ocazia inaugurării palatului de Justiție a fost emisă Medalia inaugurării Palatului de Justiție din București, concepută de Louis Stelmans. Pentru amănunte click AICI

 Va urma

Facultatea de Drept

Palatul Facultătii de Drept “acest locaş închinat culturii juridice şi statornicirii spiritului de dreptate s-a clădit între anii 1934-1936 prin sârguinţa profesorilor şi prin contribuţia şi jertfele tineretului studios al Facultăţii de Drept”, după planurile arhitectului Petre Antonescu.

Beneficiind de suportul regelui Carol al II-lea, decanul Nicolae Basilescu a organizat o campanie de strangere de fonduri, iar constructia avea sa devina unul dintre cele mai reusite imobile art-deco din capitala. Pe fatada cladirii se pot vedea mai multe reliefuri realizate de sculptorul Mac Constantinescu, ale căror subiecte sunt: pe stânga „Eliberarea unui sclav în faţa magistraţilor din Forul roman”, pe dreapta „Justinian înconjurat de magistraţi”. Pe ce teren a fost construită clădirea ?

Proprietate a Băncii Comerciale Româno-Italiană, stadionul Romcomit a fost inaugurat în 1923, iar aici s-au jucat primele meciuri în nocturnă din România, la 13 și 14 septembrie 1933, echipa maghiară Ujpest Budapesta jucând cu Rapid și Venus. În cartea "Glasul roţilor de tren", Ioan Chirilă descria rudimentara instalaţie de nocturnă: "Un lucru aş vrea să nu uitaţi: pe Romcomit exista şi o instalaţie de nocturnă. Primitivă şi ea, nici vorbă, dar era. De-a curmezişul terenului erau întinse nouă sau zece fire de sârmă, cu câte 7-8 becuri fiecare, la vreo zece-doisprezece metri înălţime… Partea proastă era că în timpul jocului se mai spărgeau 3-4 becuri, mai ales la degajările portarilor, şi atunci, în pauză, se înălţa o scară de zugrav şi becurile ardeau din nou". Pe această arenă şi-a disputat meciurile echipa Juventus Bucureşti înfiinţată în 1924, în urma fuziunii dintre Romcomit şi Triumf, preşedinte şi fondator fiind italianul Etore Brunelli. În 1925, naționala României a susținut două meciuri pe acest teren1-2 cu Turcia și 6-1 cu Bulgaria.

În 1934 Regele Carol al II-lea decide să demoleze stadionul, pentru a face loc „Cetății Universitare”, iar clubul Juventus primeşte ordinul de evacuare până la data de 12 martie, chiar în anul când promovase în prima divizie. Mai multe AICI