Palatul Facultătii de Drept “acest locaş închinat culturii juridice şi statornicirii spiritului de dreptate s-a clădit între anii 1934-1936 prin sârguinţa profesorilor şi prin contribuţia şi jertfele tineretului studios al Facultăţii de Drept”, după planurile arhitectului Petre Antonescu.
Beneficiind de suportul regelui Carol al II-lea, decanul Nicolae Basilescu a organizat o campanie de strangere de fonduri, iar constructia avea sa devina unul dintre cele mai reusite imobile art-deco din capitala. Pe fatada cladirii se pot vedea mai multe reliefuri realizate de sculptorul Mac Constantinescu, ale căror subiecte sunt: pe stânga „Eliberarea unui sclav în faţa magistraţilor din Forul roman”, pe dreapta „Justinian înconjurat de magistraţi”.
Pe ce teren a fost construită clădirea ?
Proprietate a Băncii Comerciale Româno-Italiană, stadionul Romcomit a fost inaugurat în 1923, iar aici s-au jucat primele meciuri în nocturnă din România, la 13 și 14 septembrie 1933, echipa maghiară Ujpest Budapesta jucând cu Rapid și Venus. În cartea "Glasul roţilor de tren", Ioan Chirilă descria rudimentara instalaţie de nocturnă: "Un lucru aş vrea să nu uitaţi: pe Romcomit exista şi o instalaţie de nocturnă. Primitivă şi ea, nici vorbă, dar era. De-a curmezişul terenului erau întinse nouă sau zece fire de sârmă, cu câte 7-8 becuri fiecare, la vreo zece-doisprezece metri înălţime… Partea proastă era că în timpul jocului se mai spărgeau 3-4 becuri, mai ales la degajările portarilor, şi atunci, în pauză, se înălţa o scară de zugrav şi becurile ardeau din nou".
Pe această arenă şi-a disputat meciurile echipa Juventus Bucureşti înfiinţată în 1924, în urma fuziunii dintre Romcomit şi Triumf, preşedinte şi fondator fiind italianul Etore Brunelli. În 1925, naționala României a susținut două meciuri pe acest teren1-2 cu Turcia și 6-1 cu Bulgaria.
În 1934 Regele Carol al II-lea decide să demoleze stadionul, pentru a face loc „Cetății Universitare”, iar clubul Juventus primeşte ordinul de evacuare până la data de 12 martie, chiar în anul când promovase în prima divizie.
Mai multe AICI
Tur in zona Berthelot – 11 august
Acum 4 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu